Cos de cumparaturi

  • Nici un produs in cos
a
Malinca
web IMG 7797 1

Malinca la Brașov Fashion Kids

Brașov Fashion Kids este evenimentul organizat de Școala de modelling Cleopatra Popescu  pe care ni-l vom aminti cu o emoție specială, fiind prima prezentare a unei colecții Malinca și prima defilare pe podium a Ilincăi.

Inspirată de universul copilăriei, unicitatea artei fotografice și frumusețea naturii, într-o îmbinare de outfituri pentru ședințe foto și ținute de poveste pentru diverse momente speciale, colecția reunește stiluri ce reprezintă viziunea Malinca, prin design propriu, materiale atent alese, combinații de țesături și detalii delicate din broderii și dantele.

Malinca Celebration, purtată de Ilinca noastră, este rochia care a deschis prezentarea colecției.  Creată din voal fin cu flori, dublat cu tafta și bumbac și accesorizată cu o fundă maxi, este rochia prin care dorim să sărbătorim momentele petrecute alături de cei dragi, fie că este vorba de un eveniment special, o zi de naștere, oferirea unui cadou sau chiar fiecare clipă în care micile domnișoare doresc să se bucure, să danseze sau să se simtă deosebite.

web IMG 7678 2
A8M 2118

Rochia Flowers Garden, accesorizată cu ghetele Malinca din piele naturală, este inspirată de decorurile în stil vintage și english cottage. Un look boem, creat prin folosirea poplinului bej imprimat cu flori în tonuri de roșu, în combinație cu dantelă crem de bumbac, pentru accente romantice.

A8M 2125
web IMG 7706
web IMG 7709

Unul dintre cele mai apreciate modele Malinca, rochia Plumetis, aici în varianta de culoare dusty mint, a fost accesorizată cu ghete Malinca de culoare maro și pălărie. Ghetele Malinca sunt manufacturate cu măiestrie de artizani cu experiență în producția de încălțăminte în România, prin combinația stilului clasic cu pielea naturală de cea mai bună calitate.

A doua rochie dusty mint este realizată din bumbac brodat, cu detalii de dantelă de bumbac, în același stil romantic și delicat.

web IMG 7723
web A8M 2140
web A8M 2143
web IMG 7737

Endless Summer, așa îmi place să numesc rochiile albe, simple, realizate din bumbac, cu broderii sau dantele, care te duc cu gândul la zilele călduroase de vară, plimbări prin lanuri de flori și apusuri de soare.  Ca într-o poveste cu zâne, am accesorizat rochiile cu coronițe de flori naturale, o pălărie și un coșuleț cu lavandă.

web A8M 2152
web A8M 2153
web A8M 2160
web A8M 2161
web IMG 7778
web IMG 7783
web IMG 7796
web A8M 2196

Un model potrivit în mod special pentru ședințe foto, rochia Plumetis sand are ca detalii dantelă de bumbac în aceeasi culoare, cusută în linii verticale.  Ultima rochie a prezentării este ca o poezie. Romantică prin folosirea dantelei de bumbac și a tulle-ului de bumbac brodat, cu look vintage oferit de modelul din dantelă și culoarea crem, jucăușă prin suprapunerile de volane, este rochia care cu siguranță ar ieși în evidență în orice fotografie.

web A8M 2194
web IMG 7829 2

Le mulțumesc modelelor Școlii de modelling Cleopatra Popescu care au prezentat ținutele Malinca și care au făcut momentul nostru de vis. Îi mulțumesc Cleopatrei pentru invitația de a participa la acest eveniment. Este un om minunat cu care am avut multe colaborari în anii trecuți și care prin multă muncă, determinare și seriozitate formează generații noi de modele prin agenția și scoala de modelling Cleopatra Popescu.

Așa cum declară ea: „Atunci când există pasiune și determinare este imposibil să dai greș! Să înveți de la cei mai buni, dar să fii întotdeauna diferit față de ceilalți și să ajungi să înțelegi că secretul succesului este constanța cu care faci lucrurile!”

Pe Cleopatra Popescu o găsiți în Sibiu și online pe:

https://scoala-modeling.ro/

https://www.facebook.com/Scoala-de-modeling-Cleopatra-Popescu

https://www.facebook.com/Cleopatra-Models-Romania

https://www.instagram.com/cleopatramodels

 

Fotografii:

https://www.facebook.com/Scoala-de-modeling-Cleopatra-Popescu

https://www.facebook.com/PenciucDaniel

 

web A8M 2205
web IMG 7825 1
Lasa un comentariu

Nu te poti inregistra